În zilele de 6-9 martie, a.c., la invitația C.J.C.P.C.T ”Liviu Borlan” din Baia Mare, Maramureș, la sugestia poetului Nicolae Scheianu, consultant artistic în cadrul instituției, poetul Eugen Barz, preot paroh în Parla – Madrid a făcut o călătorie de cunoaștere și de prezentare a revistei de literatură și cultură ”Littera Nova”, care apare în Spania, al cărui director și editor este și care se adresează artistilor și cititorilor din diaspora română de pretutindeni dar și poeților și scriitorilor din Romania, ca o punte de legătură între aceste culturi și între aceste spații culturale.
Revista a întrunit aprecieri elogioase din partea criticii de specialitate , din partea poeților, scriitorilor și oamenilor de cultură români și se află acum la cel de-al cincilea număr, tipărită și editată, în mare măsură prin eforturi proprii.
În Maramureș, de unde se presupune că se trag strămoșii săi, părintele-poet, poetul-părinte Eugen Barz a avut un interesant și fructuos dialog cu cititorii și scriitorii locului, mai întâi la Biblioteca Judeteană ”Petru Dulfu” din Baia Mare, in data de 7 martie 2024 – unde a fost alături de jurnalistul si poetul Gheorghe Pârja, de Dana Gagniuc Buzura, managera revistei ”Nord Literar”, de poetul Gheorghe Mihai Barlea și de poetul Nicolae Scheianu, consultant artistic la Centrul Creatiei Populare Maramureș.
În cursul aceleiași zile, doamna Viorica Pârja l-a invitat pe Eugen Barz în studiourile Televiziunii ”Tele +” unde s-a purtat un dialog interesant despre diaspora română din Spania și despre cultura română în Madrid și în zonele unde muncesc și trăiesc români.
A doua zi, la Desești , întâmpinați de Gheorghe Pârja , de Viorica Pârja și de părintele Ardelean, am vizitat Camera memorială dedicată lui Nichita Stănescu la Desești, deschisă de jurnalistul maramureșean în amintirea trecerii lui Nichita prin Deseșeti și Maramureș, Biserica monument UNESCO dela Desești și Centrul socio-cultural înființat de părinte în apropierea casei părintești a lui Gheorghe Pârja, unde se desfășoară, de peste 3 decenii ”Serile de poezie de la Desești”
De Ziua Femeii și a Mamelor, în 8 martie , un nou dialog cu cititorii și un schimb de idei și de informații despre cultura română în Spania și despre ”Littera Nova” a avut loc la Centru cultural din Sighetu Marmației, manager Ileana Matus. La întâlnire, printre cei prezenți, s-au aflat și profesorul dr. Nicolae Iuga, jurnalist, Mihai Chișu, instrumentist violonist, poetul Ion Mariș, poeta Ileana Pop Nemes, Ioan Ardelean Pruncu și Narcisa Vaida.
Întâlnirea cu publicul de la Targu Lăpuș a avut loc la Biblioteca Colegiului ”Petru Rareș”, prin grija scriitoarei Valeria Bilț, profesor și a adoamnei director Mariana Melania Pop, director, într-o atmosferă de mare ținută intelectuală, în sală aflându-se profesori ai liceului, poeți și scriitori ai locului, elevi.
Părintele- poet Eugen Vasile Barz și-a făcut cunoscută nu numai revista și opera sa poetică ci și disponibilitatea pentru colaborare cu revistele literare din Maramureș și cu creatorii de valori culturale din județ.

Pin It on Pinterest

Share This
?>