Cum trece un dansator învățat și obișnuit cu scena printr-o perioadă de aproape trei luni lipsită de repetiții, spectacole și festivaluri?

„Cu greu”, ne zice Grigore Simionca, maestru coregraf în domeniul creației populare și coordonator al Ansamblului Folcloric Flori din Maramureș.

Dansul popular a fost printre cele mai nefericite domenii artistice în perioada pandemiei. Pentru că se joacă, de cele mai multe ori, în perechi. Și-apoi cum să îți învârți partenera de joc de la distanță, cum să o privești în ochi fără să fii lângă ea și cum să zici o strigătură având… „masca pe figură”?

 

Se pot învăța pașii de dans popular pe internet?

Internetul și mult downloadat-ul zoom au fost sprijin și pentru membrii ansamblului în timpul acesta, ajutându-i să repete pașii de dans și „să nu se urce pe pereți”.

„Ne e dor de sala de repetiții, ne e dor unul de altul. Am avut proiecte frumoase pe care le-am pierdut din cauza pandemiei. Ne-am gândit să ne vedem măcar în felul acesta, online, să învățăm pașii individual, sperând că în curând, ne vom putea întâlni și îi vom putea „asambla”, punându-i laolaltă, în coregrafie, în dans.” (Grigore Simionca)

Vă invităm să vedeți cum se desfășoară o astfel de sesiune de repetiții de dans popular online: coregraful singur în sala de repetiții iar dansatorii pe acasă, cu ochii în monitoare.

De-or îngădui Domnul, virușii, vremurile și autoritățile, îi veți vedea, în curând, și pe o scenă, acolo unde le este locul. Până atunci, aici, în acest scurt video.

 

 

Mai multe despre dansul popular

Tot Grigore Simionca ne zice mai multe despre „dansul popular”, o sintagmă pe care o auzim des, dar căreia nu toată lumea îi cunoaște sensul: „În primul rând, dansul popular este o manifestare a spiritului și a identității naționale. Dansul popular este foarte variat ca stil, tempo și ritm. Este o manifestare plină de forță și vitalitate, ce exprimă specificul, obiceiurile și tradițiile fiecărei regiuni în parte. Bogăția mișcărilor din dansul popular izvorăște din miile de jocuri existente, în stilul propriu fiecărei regiuni. Așadar, putem spune că este o manifestare artistică colectivă, care se exprimă direct, în mod natural și original. Dansul s-a transmis din generație în generație, iar noi avem datoria de a-l transmite mai departe, copiilor noștri”.

 

 

 

 

 

Pin It on Pinterest

Share This