15 ianuarie 2021! Ziua în care s-au aniversat 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale a fost, deopotrivă, ziua care a marcat primul eveniment din anul acesta al Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan”, precum și primul live din toată istoria instituției.

 

La sediul școlii, s-a desfășurat acțiunea culturală „Impactul liricii eminesciene în muzica românească”, cu participarea câtorva reprezentanți ai școlii și a unui public restrâns ca număr, atât cât au permis spațiul și vremurile.

 

După o prezentare introductivă făcută de prof. Lucian Iluț (director adjunct) și câteva cuvinte adresate de prof. dr. Ștefan Mariș (manager CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș), au urmat scurte recitaluri de muzică (prof. Codruța Lupșe – canto muzică ușoară, prof. Lucian Iluț – chitară, Bernard Pop – elev al clasei de chitară (prof. Sorin Irimuș). Evenimentul a avut-o ca invitată specială pe doamna Tatiana Cauni, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, care a prezentat o scurtă proiecție, intitulată „Oameni pe care îi întâlnești prin Educație” și care, de asemenea, a recitat câteva versuri ale marelui poet.

Evenimentul a fost transmis live, pe pagina de facebook a Școlii Populare de Artă.

https://www.facebook.com/scoalapopularadeartaliviuborlan/videos/770563957149075

 

A fost un moment cu public puțin, dar prietenos, cu o sală mică, dar primitoare, cu măștile care ne-au epuizat deja pe toți, dar pe care le mai suportăm o vreme, fără fandoseli tehnice, cu sinceritate și drag de cultură. Un moment cu poezie, corzi de chitară, cuvinte simple și emoție.

„Și pentru că toate acestea

trebuiau să poarte un nume,

un singur nume,

li s-a spus

Eminescu”.

 

Text și fotografii: Rada Pavel

Pin It on Pinterest

Share This
?>