„Femei din Maramureș. Portrete povestite” este numele unui mini-proiect pus la cale de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș pentru a sărbători anul acesta ziua internationala femeii.
Am vorbit cu câteva maramureșence. Le-am îndemnat să ne vorbească despre ele, despre viața lor, să își facă un autoportret din vorbe. Ce le place să facă? Ce și-ar dori? Când au fost mai mulțumite? Când le-a fost mai greu? De ce le e dor? Au fost vreodată în vacanță? Le-am întrebat și le-am ascultat. Bine, le-am și filmat. La ele acasă.
Ce ne-au zis, s-a publicat în perioada 8-12 martie, pe pagina de facebook a centrului nostru, sub forma unor scurte materiale video.
Vă spicuim aici câteva dintre poveștile adunate în astă lună a lui marte.
Juja
Pe Juja Hăiducean am aflat-o acasă, lucrând, ca întotdeauna.
Asta face de când se știe: muncește.
Dacă se simte obosită sau are vreo supărare, lucrează cu lâna sau pornește „mașâna”…
Acuma să nu vă închipuiți că se suie în mașină și se duce undeva să stea în povești, la o cafea. Nu, nici poveste! E vorba despre „mașâna” de dărăcit. Deci tot lucru cu lâna.
Ne zice că imediat vine cu noi în casă, numa să mulgă vaca, da nu ia mult. După aia dă de mâncare la oi, după aia aruncă vreo 2-3 videre de apă peste pănura din piuă și într-un sfârșit, se pune să tragă lâna prin hrebincă, în timp ce ne spune povestea așa…
„Eu de când mă știu, mă știu lucrând cu animalele, făcând fân, lucrând lâna oilor. Mă simțesc tare bine lucrând cu lâna. Nu știu de ce… dacă mă simțesc obosită, când lucru cu ea, nu-s obosită. O, în vacanță n-am fost! Știți ce bine ne sâmțim la câmp când merem la fân? Ca-n vacanță! Lucrăm cât putem, stăm jos, suntem hodiniți, mai ales când îi cald, nu ne stresăm deloc, se uscă fânu, noi ne hodinim! Nici nu văd altă vacanță!”
Ascultați povestea integrală aici.
Ileana
Ileana Andreica (a Nănașului) o prins și ea dragul lucrului cu lâna încă de mică. Nu-i învățată cu hodina. De puțină vreme, o terminat de țesut două covoare faine pentru biserică, da încă mai trebe să gate covorul numărul 3, care o să fie cel mai cel.
Când i-o fost mai greu? „Când am fost pă Bărăgan dusă, s-aducem produse. Că la noi nu se fac numa cartofi, fân. Și-apoi meream la mălai, la cules și atuncea era greu. Că eram acolo la grămadă, durmeam pă unde puteam, mâncam ce ne da de la cantină. Atunci o fost mai greu”, ne zice mătușa Ileana.
Ce ar fi vrut să facă în viață? „Aș fi vrut și eu să fac școală mai multă, da de mult, coconii care o învățat, o făcut școli, care n-o învățat o făcut agricultură și lucru de mână. Care o fost deștepți, o făcut școli. Amu tătă lumea face școală. Atuncea nu.”
Ascultați povestea integrală aici.
Anuța
Anuța Șimon, din Sarasău, locuiește singură, pe ulița pădurii de conifere ce îi învăluie căsuța ca desprinsă din povești, cu mirosu-i îmbietor și proaspăt. Mătușa Anuța mărturisește că nici acum, la cei 83 de ani ai săi, nu știe ce înseamnă „a șide”. „A noști părinți o avut marhă, oi și o trebuit să lucrăm. Am lucrat la fân, la sapă și la tăte huc. Și amu numa lucru șî lucru, nu am răbdare de stat”.
Este o femeie pricepută, mâinile ei cele dibace noaptea coseau cu migală cămăși cu modele înflorate și ziua executau treburi grele de bărbat, când, despica lemne în pădure, îmbrăcată în straie bărbătești. Acum, s-a oprit un pic din lucru, să stea cu noi în povești. O puteți asculta aici.
Lenuța
Zi-i Lenuței lui Opriș să îți vorbească despre satu’ de azi și de demult, despre cum se îmbrăcau femeile, despre cum se jucau coconii, despre obiceiuri de Paști și de Crăciun și îți povestește până mâine, fără să te adoarmă, cu mult haz și tâlc.
„Pe mine nu mă doare gura, numa picioarele mă dor”, zice tanti Lenuța și explică la fel de bine și cum se fac brozbuțele, și cum se făcea o sanie în trecut.
De data asta, am îmbiat-o să ne vorbească despre ea. Despre ea și viața ei, despre ce-i place și ce nu-i place. Și ne-a vorbit. În timp ce frământa aluatu pentru răsteuță, povestea călătorind în timp, de la copilărie la zilele noastre și înapoi la vremea când s-a măritat și iar în prezent.
„N-o fost zî, nici când am fo copil la părinți, nici de când m-am căsătorit să n-ai ce pune pe masă. C-ai lucrat și ai avut de tăt felu. Ai avut picioci, ai avut mazăre, ai avut păstăi, câte doi-tri porci, câte patru-cinci vaci în grajd, 12-20 de oi, care după posibilitate, o fo brânză, o fo urdă, o fo de tăte, da cu banii o fost mai greu. Când ai vrut să faci oarice, să construiești, o fo greu de bani…”
Ascultați povestea integrală aici.
Povești mai sunt, găzdoaie mândre mai avem, așa că am vrea ca în timp, să mai adăugăm portrete povestite în colecția creată anul acesta, o dată cu Ziua Femeii.
CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș