În perioada 13-15 decembrie 2019, la Iași, s-a desfășurat cea de a 52-a ediție a  Festivalul Internațional „Datini și obiceiuri de iarnă”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, director Adrian Ardeleanu. Au fost prezente Ansambluri și formații din: Maramureș, Bistrița, Iași, Cluj, Botoșani, Tulcea, Suceava, R. Moldova și Ucraina. Scopul manifestării a fost de promovare a identității românești prin punerea în valoare a tradițiilor și obiceiurilor de iarnă transmise de strămoșii noștri.  Maramureșul a fost reprezentat de Ansamblul Folcloric „Flori din Maramureș” din Baia Mare, de pe lîngă Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan”- Maramureș, manager, prof. dr. Ștefan Mariș și colindătorii „Păstrătorii Tradiției”, din Tăuții Magherăuș, coordonator artistic, maestrul coregraf, prof. Grigore Simionca.  Aceștia au ținut două concerte, unul la mall- ul Palas și al doilea la Casa de Cultură din Iași. În spectacol s-au prezentat, colinde, obiceiuri și jocuri tradiționale, promovând cu succes și profesionalism cultura tradițională maramureșeană. Publicul prezent, atât la paradă cât și la concerte, dar în mod deosebit organizatorii, au  aplaudat și apreciat evoluția artistică, lansând de pe acum invitația și la alte manifestări de gen.

 

Pin It on Pinterest

Share This
?>