Părintele Florian Nechita din Preluca Nouă, un bun colaborator al revistei noastre Memoria Ethnologica și chiar un bun prieten, mi-a făcut zilele acestea o imensă bucurie, sunandu-mă în… aste vremuri cu baiuri.

Părintele Nechita Florian a trăit frumos, e un om cald, jovial, cu sufletul deschis și face parte dintre acei oameni care văd viața ca pe un dar, indiferent de circumstanțe. Ne încurajează cu vorbe de duh și pilde, sa fim ascultători, sa nu ne temem și să învățăm să îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu.

Iată ce mi-a zis părintele în luuunga noastră conversație telefonică:

„Este un moment pe care eu nu l-am mai trăit deși voi împlini vara aceasta 70 ani. Ne-o pus pă toți la încercare. Nu doar pentru că sunt preot sau credincios, dar problema este să stăm aproape de Dumnezău și de credință. Eu de pildă, citesc, mă rog și scriu ca să rezist. Am niște versuri și niște pilde. Și mă gândesc să vă citesc o poezie primită de la o călugăriță de la Mănăstirea Saon. Foarte optimistă, foarte încrezătoare în Dumnezeu, deși se trata de cancer. Și îmi tot trimitea mesaje de Crăciun și de Paști. Și vreau să vă citesc o poezie pe care mi-o trimis-o:

Când ochii tăi două izvoare,

Întind durerea pe obraz,

Există o mână iubitoare

Ce-alină lacrimi și necaz.

De ce să te afunzi în noapte

Și să  te acoperi de durere,

Ascultă, ale credinței șoapte,

Există har și Înviere…

Un călugăr a fost întrebat de un oarecare: „ce faceți toată ziua acolo la mănăstire?” La care călugărul răspunde: „cădem și ne ridicăm.” Adică călugărul răspunde că Dumnezeu permite astfel de încercări pedagogice asupra noastră. Dacă n-ar permite, pe de o parte ne-am trufi, ne-am mândri sau cine știe cât am continua în greșeli, în depărtare de Dumnezeu. Și Dumnezeu ne mai mustră, ne mai trage puțin de ureche și ne arată că semaforul e roșu, să stăm până se face verde. Și această ciumă, această încercare din partea lui Dumnezeu o văd eu că e ca să  conștientizăm, să ne facem o analiză mai profundă asupra vieții noastre. În ce măsură suntem aproape sau mai puțin aproape de Dumnezeu.

Eu am un fin în Rozavlea. Mama dânsului mereu să ruga la Dumnezeu să-i trimită un necaz. Și copiii dânsei, adeseori  o certau: „Mamă, dumneata ești sănătoasă? Cum în rugăciunile mnetale ceri de la Dumnezău să îți trimită un necaz?” Și femeia a rămas consecventă în convingerea ei, chiar dacă au certat-o copiii. Și într-o bună zi, întorcându-se de la biserică, ce o făcut, ce nu o făcut, o trecut peste o punte și o lunecat și și-o rupt un picior. Și o zâs copiii: „noa, mamă, ascultatu-ți-o Dumnezău rugăciunile.” Eu nu zâc să cerem așa ceva. Ci dimpotrivă, să  îl rugăm pă Bunu Dumnezău să ne dea sănătate, dar să avem înțelepciunea să stăm aproape de Dumnezău, nu numai atunci când vin necazuri. Să avem înțelepciunea să stăm aproape de Dumnezeu.

În continuare vă voi spune o pildă:

Un împărat deși era puternic și bogat, nu era fericit. Și pentru nefericirea lui invoca tot felul de motive. Un înțelept de la curte i-a spus că va fi fericit doar atunci când va îmbrăca cămașa unui om care spune că este fericit. Astfel că, a trimis slujitori în toată împărăția să caute un om care va spune că este fericit. Să îl dezbrace, să îi ia cămașa și să i-o ducă împăratului. Ori pe cine au căutat slujitorii, nu au găsit să îi aducă împăratului. Fiecare invoca tot felul de motive, fie legate de sănătate, fie de familie, de avere, de altă natură. Și când nu mai au speranță să găsească pe cineva, aud un om la marginea pădurii tăind lemne și cântând. Repede și-au zis: „în sfârșit am găsit ce căutam!” Și s-au dus să stea cu omul de vorbă. Ș-au apropiat de el, l-au întrebat mai multe lucruri și în cele din urmă l-au întrebat dacă este fericit. El a răspuns că da. Și trimișii împăratului s-au năpustit asupra lui să-i ia cămașa. Când să-l dezbrace de suman, pe dedesupt, nu avea cămașă. Fericirea nu stă nici în bogăție, nici în frumusețe, nici în mărire, ci în a-l avea pe Dumnezeu.

Îndemnul meu în vremurile astea este:

Trebe să fim încrezători în Bunul Dumnezău. O masă de oameni s-o cam îndepărtat de Bunu Dumnezău. Amu n’e-o dat Dumnezău să stăm acasă și d’e Paști. Dumnezău o vrut să n’e aret’e că trebe să ne apropiem de El. Mai ales dacă nu suntem buni înotători, noi trebe să rămânem în corabie. Vie ce a veni! Iisus a spus: “nu vă temeți, Dumnezău nu plătește lenea și frica!” Sa citim, să scriem, să ne rugăm. Să daie lumea telefoane. Să avem încredere și curaj în Dumnezău. Noi am fost creați și Dumnezău are mai multă grijă decât noi. Părintele ne vrea numai bin’e, dacă noi vrem să fim ascultători. Dacă am primit ordine să stăm în casă, trebe să le ascultăm! Curaj, încredere în Bunu Dumnezău. În tăt rău îi și un bin’e. Încercarea asta să ne fie de folos!

 

Cercetare și text: Corina Isabella Csiszar

Tematica: credința în Dumnezeu, vremuri grele

Performer: pr. Nechita Florian, Preluca Nouă

Fotografii: Felician Săteanu, Ionela Fugaretu

Pin It on Pinterest

Share This