Ed. XI, Țara Codrului, 2013

Aceasta ediţie a reunit ca de obicei fotografi consacraţi, pasionaţi de fotografia documentară şi iubitori de Maramureş. Pe lângă artistul Felician Săteanu au mai participat: Costas Dumitrescu şi Bogdan Boghiţoi (Bucureşti), Ionel Onofraş (Iaşi) şi un cunoscut fotograf local, Attila Koncz (Ulmeni).

Zona supusă cercetării a fost Ţara Codrului, unde fotografii au surprins pe peliculă peisajul, bisericile de lemn, activităţile specifice acestei perioade, elemente de port popular şi tradiţiile legate de culesul viilor.

Impresionante au fost şi pălinciile artizanale unde pe lânga fotografie şi fum, participanţii au gustat şi produsul finit atat de apreciat.

Cele nouă zile au trecut repede dar şi cu o recolă bogată de imagini, care vor îmbogăţi arhiva CJCPCT Maramureş, iar o selecţie va constitui un album şi o expoziţie de fotografie.

Mulţumiri deosebite trebuie să aducem pimăriilor din Ulmeni si Gârdani, care s-au implicat activ în sprijinirea acestui demers.

Pin It on Pinterest

Share This