Sf Gheorghe omorând balaurul – scenă din naos, biserica de lemn Bogdan Vodă
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este unul dintre cei mai importanți și venerați sfinți. În calendarul creștin, este sărbătorit de credincioși în fiecare an, în data de 23 aprilie. S-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină de origine greacă, martir care și-a sacrificat viața pentru credință, având o misiune de îndeplinit: să lupte pentru apărarea bisericii, întru ajutorarea celor necăjiți și nedreptățiți. Sfântul Gheorghe preia elemente străvechi, anterioare creștinismului, din care se păstrează amintirea unui sfânt războinic, care a omorât balaurul ce amenința lumea.
În tradiția populară, acesta este cunoscut drept „străjerul vremii”, cel care deține cheile timpului și deschide anotimpul cald ce ține până la ziua Sfântului Dumitru, cu care are o înțelegere cosmică. Sfântul Gheorghe este considerat a fi un zeu al vegetației, protectorul naturii înverzite, al vitelor și oilor. Această zi mai este întâlnită și sub denumirea de Sângeorz, o sărbătoare străveche, răspândită în trecut în toată Transilvania, cu multiple semnificații, datini, obiceiuri și superstiții păstrate în special în zonele rurale. Pentru popor, însă, sărbătoarea este și cea care marchează o nouă etapă a primăverii. Se păstrează și în Maramureș, fiind un prilej de bucurie, mai ales pentru locuitorii Borșei, care își cinstesc protectorul orașului.
Ritual la râu (foto Felician Săteanu)
Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii la viață. Conform tradiției, în această zi, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare, înainte de răsăritul soarelui, pentru a fi sănătoși tot anul și a se spăla toate relele. Se stropesc animalele și obiectele din gospodărie cu apă sfințită pentru a asigura o stare bună de sănătate și prosperitate. Feciorii udă fetele pentru a nu se apropia strigoaicele sau să fie transformate în strigoaice, reprezentând totodată și un gest de bucurie și mulțumire pentru venirea primăverii. În dimineața zilei de Sângeorz, bărbatul pune la porți, la ferestre, la ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe morminte, ramuri verzi pentru a le proteja de forțele malefice. Acestea, erau păstrate și folosite peste an ca leacuri și în hrana animalelor pentru a le feri de duhurile rele. Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau în pădure și culegeau mătrăgună, pe care o puneau în pod sau sub streașină pentru a le aduce pețitori bogați. Se zice că fetele nemăritate, dacă priveau într-o găleată cu apă la miezul nopții, în ajunul zilei de Sângeorz, își puteau vedea ursitul. Și feciorii aveau ritualurile lor, în ziua de Sf. Gheorghe, plecau în căutarea ierbii fiarelor, plantă cu puteri magice, care avea puterea să deschidă orice lacăte, putând să le confere lor, flăcăilor, proprietăți miraculoase.
Urzicatul era un alt obicei practicat în comunitățile tradiționale în această zi, unde tinerii și nu numai, se atingeau, pe furiș, peste părțile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, având convingerea că în felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri, care urma să înceapă.
Sf. Gheorghe este și o sărbătoare a ciobanilor, care presupunea alegerea lor, a locului unde se va face stâna, strunga, prilej cu care desfășurau tot felul de gesturi rituale. În dimineața ajunului Sângeorzului, are loc pășunatul pe rouă, gest menit să asigure sănătatea vitelor în anul respectiv și pentru a asigura o cantitate suficientă de precipitații. După ce oile erau trimise la stână, țăranii puneau un lanț la poarta fiecărei gospodării pentru a împiedica animalele sălbatice să atace. Ciobanii aleși, care urmează să ia în primire oile, trebuie să păstorească și să aibă grijă de ele până la sărbătoarea de Sf. Dumitru.
Dintre obiceiurile, credințele și superstițiile asociate sărbătorii de Sângeorz, mai amintim:
În această zi se adună de pe câmp diferite plante și buruieni de leac, care se păstrează peste an.
Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu roua de pe el, este cinstit de toată lumea.
La Sfântul Gheorghe ies preoţii şi enoriașii cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi roadă bogată.
Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi e somnoros tot anul.
Tot atunci se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoși și a se proteja de farmece, iar dacă în dimineața acestei sărbători alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.
Gunoiul adunat în această zi, se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.
Dacă de Sfântul Gheorghe se întâmplă să fie zi de post, atunci tot anul este lapte slab la vite, de aceea se fac tot felul de ritualuri în acest sens.
Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă, ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie, se face grâu şi fân.
De asemenea, unii săteni obişnuiau să îşi prindă la brâu ramuri înverzite, pentru a fi feriţi tot anul de dureri.
Tradiția spune că de Sfântul Gheorghe se dau pomană lapte, brânză și caș.
Oile lunii aprilie (foto Gheorghe Petrila)
A treia zi în care este serbat Sfântul Gheorghe, este considerată una importantă, ea impune restricții severe legate de muncă. În această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace gospodăriile și vitele. Tot în această zi, se serbează calul Sfântului Gheorghe, deoarece cu ajutorul lui a putut să-l ucidă pe balaur.
În calendarul popular, ca și în tradiția creștină, Sfântul Gheorghe este o divinitate tânără, purtată în spate de un cal. În aceeași măsură, este și o divinitate pastorală, de origine indo-europeană, ziua de sărbătorire marcând și momentul de început a anului pastoral. Dacă în trecut această sărbătoare era cinstită și respectată timp de trei zile, astăzi doar cu totul izolat, mai străbate farmecul ei de altădată. Foarte multe dintre obiceiurile legate de această zi s-au pierdut ori au fost abandonate în timp, dar importanța acestei sărbători în spiritualitatea tradițională, ne obligă să ne amintim de câteva dintre ele.
Focul viu este una dintre practicile cele mai interesante legate de această sărbătoare. Este un ritual arhaic, practicat în anumite zone, printre care și la noi în Maramureș. Rolul focului este de purificare a spațiului, de înlăturare a spiritelor malefice, în special a strigoilor. Acesta se face în ajunul sărbătorii; este aprins de feciori, exclusiv din lemn și o bucată de iască, fără chibrituri, într-un loc special făcut în tocul ușii. După ce se obțin primele scântei ale focului, iar fumul începe să se ridice, oamenii îl poartă la stâne, unde urmează să pășuneze animalele vara, prin gospodărie, spre grajdul vitelor pentru a le „curăța” și proteja de strigoi. Copiii și tinerii care asistă la acest ritual încep și ei să sară peste foc, cu credința că pot fi protejați de cele rele, necazuri, făcându-i mai ușori și sprinteni tot anul.
Deoarece este o sărbătoare importantă pentru creștini, astăzi nu se lucrează, nu se spală, nu se coase şi nu se face curat în gospodărie. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu nimeni în această zi sfântă.
Focuri ritualice (foto Gheorghe Petrilă)
Text de: Grigore Simionca
referent-coregrafie CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș