Duminică, 18 noiembrie s-a încheiat cea de-a 40-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR), cel mai mare eveniment autohton dedicat industriei turismului, găzduit de Romexpo, București. Pe parcursul celor patru zile, 15 – 18 noiembrie, reprezentanții județului Maramureș au făcut senzație, iar olarul Daniel Leș, alături de Maria Zapca, meșter popular, au prezentat meșteșugurile tradiționale maramureșene oaspeților care au trecut pragul standului.
Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat cu profesionalism de consilierii Biroului de Informare Turistică și Salvamont, alături de care s-au aflat reprezentanții Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică din Borșa, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Sighetu Marmației, Seini și Oncești, precum și ai câtorva unități de cazare din Maramureș. Și la ediția de toamnă a TTR au participat instrumentiștii și corpul de balet ai Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”, care au oferit momente artistice memorabile pe scena Romexpo, aplaudate la scenă deschisă.

Încă din prima zi a ediției de toamnă a TTR, standul județului Maramureș a fost vizitat de ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, de secretarul de stat în Ministerul Turismului, Cristina Tărteață, de rapsodul Grigore Leșe, dar și de CEO Eurolines, Dragoș Atanasiu. În cursul celei de-a doua zi a sosit în vizită prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, alături de reprezentanții Guvernului din județele Timiș, Hunedoara, Botoșani, Cluj și Sălaj. Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” din Baia Mare și Ansamblul ”Floricica de munte”, județul Neamț, au oferit momente inedite, încingând o adevărată horă a unirii la standul Ministerului Turismului. A treia zi a târgului l-a adus la standul județului Maramureș și pe Moș Crăciun, care a arătat că va îndeplini toate dorințele copiilor cuminți.

În toate cele patru zile ale Târgului de Turism al României, straiele populare din Maramureș au fost extrem de apreciate, iar musafirii care au trecut pe la standul județului au gustat bucatele tradiționale oferite de organizatori. Vizitatorii s-au arătat extrem de interesați și de oferta turistică pregătită de unitățile de cazare prezente la ediția de toamnă a TTR, arătând că își doresc să petreacă cât mai curând un sejur în Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Pin It on Pinterest

Share This