Cercetare

 

Centrul Creaţiei Populare a  efectuat cercetări cu privire la obiceiurile de nuntă (Budeşti  1996, 1997 şi 1998, Strâmtura 1995, Săliştea de Sus 2000,  Poienile Izei 1994, Deseşti 1995, Hoteni 1997).

Se pune accent pe cercetările  individuale şi colective privind obiceiurile de primăvară (Tânjaua, Udătorul, obiceiuri de Paşti, Ruptul sterpelor / Sâmbra oilor, Armindenul), de vară (Sânzienele,  Sf. Ilie, obiceiuri la seceriş), de toamnă (şezătorile,  clăcile, osâmbrirea de Sânmedru, Indreiu), de iarnă (colindatul, viflaimul / irozii, Constantinul, Steaua, obiceiuri  de Crăciun şi Anul Nou), precum şi a unor mari manifestări  religioase (Sf. Maria Mare, Sf.  Maria Mică - procesiunile  de la Mănăstirile Moisei, Dragomireşti, Rohia şi la bisericile  din Rozavlea, Şurdeşti).

Activitatea actuală se focalizează pe  cercetarea următoarelor zone: Ţara Chioarului - Coruia,  Săcălăşeni, Şomcuta Mare, Vălenii Şomcutei, Preluca Nouă,  Preluca Veche, Ţara Lăpuşului - Cupşeni,  Ungureni, Libotin, Suciu de Sus, Suciu de Jos.

În acelaşi timp, o nouă  direcţie de acţiune constă în cercetarea arealului locuit  de minoritatea ucraineană din Maramureşul Istoric - Bistra,  Repedea, Poienile de Sub Munte. Această cercetare se va efectua  în  colaborare cu Universitatea de Nord, Baia Mare şi va avea ca  obiectiv identificarea interferenţelor culturale româno -  ucrainiene.

Ne propunem studiul acestor zone, în  vederea conservărilor morale, culturale şi artistice, ale  credinţelor populare, în întreaga zonă a Maramureşului  putând fi descoperit un bogat patrimoniu folcloric tradiţional.

 

 

 

18 august 2010

 

În comuna Dumbrăviţa s-a realizat o cercetare în teren, având ca tematică obiceiurile ceremonialului nupţial şi folclorul liric dumbrăviţean.

S-au înregistrat versuri interesante care însoţesc întregul ceremonial al nunţii: Chemarea la nuntă, Sosirea alaiului de nuntă, Cântece de rămas bun, Oraţii la intrarea în Căminul cultural. S-au mai înregistrat 2 doine, cântece satirice, hori şi strigături. Şi două melodii cu acompaniament instrumental la vioară.

 

Înregistrările s-au realizat cu ajutorul performerilor: Ioan Cetăţean, Maria Sabo, Florica David, Crăciun Mureşan, Maria Berinţan.

 Participanţi: Corina Isabella Csiszar şi Florin Avram

 

 

 

04 august 2010

 

În satul Breb s-a efectuat o cercetare pe teren, urmărind în principal ceremonialul de nuntă şi folclorul liric din Breb. Înregistrarea s-a realizat cu ajutorul performerilor: Maria Hotea şi Ileana Bozai.

 Componenţa echipei: Corina Isabella Csiszar şi Florin Avram

 

 

 

13 mai 2010

  

În comuna Dumbrăviţa s-a realizat o cercetare în teren, având ca tematică oraţiile ceremonialului nupţial. S-au înregistrat versuri interesante care însoţesc întregul ceremonial al nunţii: Chemarea la nuntă, Sosirea alaiului de nuntă, Cântece de rămas bun, Versuri la mireasa supărată, Oraţii la deschiderea nunţii etc.

Înregistrările s-au realizat cu ajutorul starostelui: Ioan Cetăţean.

  

Participantă: Corina Isabella Csiszar

 

 

24 aprilie 2010

 

Studierea nunţii tradiţionale maramureşene cu toate componentele ei precum cusutul steagului de nuntă şi oraţiile de nuntă s-a desfăşurat de această dată, în localitatea Şurdeşti, din zona etnografică Fisculaş. S-au obţinut informaţii interesante şi foarte preţioase despre acest obicei, echipa C. J. C. P. C. T. Maramureş, realizând si o filmare etno-folclorică cu o durată de trei ore.

 

Componenţa echipei: Ştefan Mariş şi Felician Săteanu.

 

16 martie 2010

În Ţara Lăpuşului, în zona Lăpuşul Românsc, s-a efectuat o deplasare, până la casa binecunoscutului rapsod popular, Nicolae Piţiş. Acesta trăieşte mult în afara satului, sihăstrit şi liber. Locuieşte în vârful unui deal pustiu şi troienit, înconjurat de întinderi de zăpadă şi o dâră de drum ce şerpuieşte către sat. Deplasarea la casa rapsodului a avut ca scop realizarea unui interviu cu acesta, pentru completarea dosarului de candidatură la titlul de Tezaur uman viu.

De asemenea, tot în Lăpuşul Românesc s-a realizat şi o cercetare etnologică, echipa obţinând preţioase informaţii cu privire la Obiceiurile de înmormîntare, Obiceiurile de nuntă, Obiceiuri de primăvară, Stâna, Obiceiul colindatului. Înregistrările s-au realizat cu ajutorul informatorilor:  Palaghia Pop, Nicolae Pop, Nicolae Piţiş, Nicolae Giurgiu.

Componenţa echipei: Corina Isabella Csiszar şi Florin Avram.

 

 

26 februarie 2010

În Coruia s-a efectuat o cercetare urmărind în principal ritualul de nuntă şi reţetele culinare. Înregistrarea s-a realizat cu ajutorul informatorilor: Graţian Pop şi Maria Pop.

Componenţa echipei: Ştefan Mariş, Isabella Csiszar.

20 iulie 2009:

O echipă a CJCPCT MM s-a deplasat în localitatea Văleni de pe Valea Cosăului pentru a cerceta obiceiuri mai puţin cunoscute sau aproape uitate legate de naştere, nuntă, înmormântare. Atât obiceiurile amintite, cât şi alte aspecte ale culturii tradiţionale precum credinţe, superstiţii, descântece etc., au fost relatate de performerii: Nemeş Ileana, Godja Ion şi Codrea Ileana.

Componenţa echipei: Ştefan Mariş, Mirela Poduţ, Corina Isabella Csiszar

În 17 iulie 2009:

Studierea familiei tradiţionale maramureşene a continuat, de această dată, în satul Plopiş din zona etnografică Fisculaş. Localnica Bontoş Parasca a oferit informaţii relevante în acest sens.

Componenţa echipei: Mirela Poduţ

În 8 iulie 2009:

În cadrul tematicii de cercetare pentru anul în curs, s-a desfăşurat o acţiune în comuna Cerneşti. Această zonă, aflată la interferenţa Ţării Lăpuşului şi Chioarului, fiind mai putin cercetată.

Principalele teme abordate au fost ritualul înmormântării şi ceremonialul nupţial. Înregistrarea acestor obiceiuri s-a realizat cu performerii Latiş Gheorghe şi Latiş Cornelia.

Componenţa echipei: Ştefan Mariş, Poduţ Mirela.

În 24 aprilie 2009:

În amplul proiect de cercetare a ceremonialului funebru din cele patru zone etno - folclorice ale judeţului s-a continuat activitatea în zona Maramureşului istoric; localităţile  aflate în obiectiv: Fereşti, Corneşti, Călineşti. Înregistrările de teren s-au realizat cu sprijinul informatoarelor: Godja Ioana, Godja Maria, Bârlea Anuţa.

În 9 aprilie 2009:

În localităţile Deseşti şi Mânăstirea s-a desfăşurat o cercetare având ca temă de bază obiceiurile de Paşte, precum şi credinţe şi superstiţii.

Componenţa echipei: Ştefan Mariş

În 27 octombrie 2008: Tabăra de fotografie "Fotoetnografica"

În 27 octombrie s-a încheiat cea de a III-a ediţie a taberei de fotografie "Fotoetnografica".

Participanţii la această ediţie: Andreea Vanea, Dan Dinu, Dorel Găină şi Felician Săteanu, au scanat, timp de 10 zile, cu aparatul foto zece localităţi rurale din Ţara Lăpusului.

După primele estimări, acţiunea a fost o reuşită, arhiva C. J. C. P. C. T. Maramureş îmbogăţindu-se cu peste 10 000 de imagini fotografice despre locurile, oamenii şi viaţa lor de zi cu zi, în acest ţinut atât de puţin cunoscut al Maramureşului. În scurt timp urmează să fie vernisată o expoziţie de fotografie şi editat un nou minialbum "Fotoetnografica", cuprinzând cele mai reprezentative fotografii realizate în tabără.

Imagine negasita

În 10 octombrie 2008:

Proiectul de cercetare al ceremomialului de înmormântare în cele patru zone etno-folclorice ale judeţului a continuat în Ţara Lăpuşului. De această dată „vizată” a fost comuna Cupşeni.

Înregistrările au fost efectuate cu informatoarele: Cureu Maria, Butcure Ana, Filip Raveca.

Componenţa echipei: Ştefan Mariş, Felician Săteanu.

Imagine negasita

În 19 septembrie 2008:

În Ţara Lăpuşului, în zona Lăpuşului Românesc, s-a efectuat o cercetare, urmărind în principal ritualul de înmormântare. Înregistrarea vechilului ceremonial din zonă s-a realizat cu ajutorul informatoarelor: Ştefan Elena, Benedec Maria, Buda Maria, Dumitru Maria şi altele. De asemenea, s-au efectuat înregistrări cu rapsodul Tulici Gheorghe.

Componenţa echipei: Ştefan Mariş, Mirela Poduţ.

În 28 - 29 august 2008:

o echipă a C.J.C.P.C.T.MM. a efectuat o cercetare în Ţara Lăpuşului. Satele în care s-a desfăşurat cercetarea au fost: Cupşeni, Costeni, Libotin, Ungureni - aflate în vecinătatea oraşului Târgu Lăpuş.

Munca în teren a avut drept teme principale: Credinţe şi superstiţii, Horea cu noduri ( specifică acestui areal ), Doina, Bocetul.

Componenţa echipei: Corina Isabella Csiszar, Florin Avram, Felician Săteanu

În 2 - 4 noiembrie 2007:

la Buşteni a avut loc a III-a ediţie a conferinţei naţionale organizată de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Asociaţia de Ştiinţe Etnologice din România. Tema acestei ediţii a conferinţei a fost Patrimoniul etnologic – concepte, atitudini, tendinţe. La secţiunea Etnologia celorlalţi – Comunităţi minoritare în interiorul şi în afara graniţelor României au participat Isabella Corina Csiszar şi Mirela Ardelan cu lucrarea Credinţe şi superstiţii premaritale la ucrainenii din Valea Ruscovei. Au mai participat specialişti maramureşeni precum Delia Suiogan, Pamfil Bilţiu, Gheorghe Robescu, Janeta Ciocan, Felician Săteanu, Mihai Dăncuş.

De asemenea au mai participat nume importante ale folclorului românesc precum: Nicolae Constantinescu, Ligia Fulga, Georgeta Stoica, Ilie Moise, Rodica Zane, Ioana Fruntelată etc.

În perioada 6 – 8 septembrie 2007:

La Constanţa s-a desfăşurat sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Tradiţii şi obiceiuri ale românilor de pretutindeni, organizată de C. J.C.P.C.T. Constanţa, Consiliul Judeţean şi Muzeul de Artă Populară. Corina Isabella Csiszar şi Mirela Ardelean au participat cu lucrarea Fârtăţia în Ţara Lăpuşului şi Ţara Chioarului. Aceasta tratează un obicei datând de pe vremea dacilor şi care se practică şi azi, în cadul nunţii, în localităţi precum Coruia, Preluca Veche sau Cupşeni. Frăţia de cruce este o înrudire artificială între două sau mai multe persoane cu cauze şi funcţii sociale, care se desfăşoară după un anumit ritual şi se menţine de obicei toată viaţa. Lucrarea fost deja publicată în numărul 46 al periodicului constănţean de cultură tradiţinală Datina. Printre numele grele care s-au regăsit la sesiune amitim câteva: Nicolae Constantinescu, Ioan Haplea, Antonie Moisei, Emil Ţârcomnicu.

În 11 – 12 mai 2007:

Corina Isabella Csiszar şi Mirela Ardelean au reprezentat C. J. C. P. C. T. Maramureş, la sesiunea de comunicări ştiinţifice Valori cognitive şi valori normative în credinţe şi superstiţii de la Piteşti, cu lucrarea Credinţe şi superstiţii la stâna maramureşeană. Evenimentul s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean Argeş, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Ansamblului Folcloric Dorul. La sesiune au mai luat parte şi alţi reprezentanţi din diferite zone ale ţării, precum: Ioan Alexandru, Paul Cruceană (Bucureşti), Costea Marinoiu (Râmnicu Vâlcea), Cremona Comănescu – Ţintatu (Piteşti), Anişoara Stegaru (Galaţi).

Persoana de contact: referent  etnolog Corina Isabella Csiszar